Sfaturi utile
Sindromul de ochi uscat este foarte frecvent intalnit si, chiar daca de obicei nu e grav, poate fi, totusi, foarte suparator. Combateti-l cu picurarea de lacrimi artificiale! E bine sa aveti permanent asupra Dvs. un flacon de lacrimi artificiale, de dorit fara conservanti – purtati-l in poseta sau in torpedoul masinii, sau tineti-l pe birou, langa calculator.
Daca purtati ochelari sau lentile de contact si vreti sa scapati de ei prin operatie, nu ezitati sa intrebati oftalmologul chirurg ce experienta are in domeniul chirurgiei refractive – de cand practica acest tip de interventie, cam cate astfel de operatii a efectuat, ce metoda va recomanda Dvs. si din ce motiv, cu ce tip de Laser Excimer lucreaza etc.
Este recomandabil ca orice copil sa faca un consult oftalmologic pana la varsta scolara, chiar daca nu are simptome oculare sau vreun semn obiectiv pe care sa-l remarce parintii. Daca parintii observa ceva anormal la ochii copilului lor, un consult oftalmologic pentru micut este cu atat mai necesar si imposibil de amanat.
Stiati ca si anestezia pentru o operatie oftalmologica poate avea riscuri? Ca orice manevra medicala, si injectiile perioculare pentru anestezie pot avea riscuri, de la cele mai mici (hemoragia subconjunctivala) pana la cele mai severe (perforarea globului ocular cu dezlipire de retina). De aceea s-a dezvoltat intensiv anestezia doar cu picaturi sau/si gel, fara injectii. Este cea mai moderna si mai lipsita de riscuri anestezie oculara.
Expunerea indelungata si repetata la radiatiile solare ar putea fi unul din factorii de risc pentru aparitia cataractei. Protejati-va ochii cu ochelari de soare, cu lentile care sa absoarba cat mai mult din radiatiile UV. Lentilele polaroide se pare ca au o protectie foarte buna impotriva razelor solare. Daca sunteti purtator si de ochelari cu dioptrii, nu uitati ca exista lentile de soare, colorate si cu protectie anti UV, dar si cu dioptrii in acelasi timp.
Daca aveti nevoie de operatie de cataracta, nu va speriati prea tare – chirurgia oftalmologica moderna permite operarea cataractei in conditii de maxima siguranta, in sistem ambulatoriu. Recuperarea vizuala este imediata si permite reintegrarea in viata profesionala in numai cateva zile.
Daca sunteti diabetic, nu uitati sa faceti o data pe an un consult oftalmologic, incluzand si examenul fundului de ochi. Diabetul poate determina modificari serioase la nivelul retinei, care se numesc „Retinopatie diabetica”. Odata debutata, aceasta nu dispare, ba chiar poate evolua, chiar daca nivelul glicemiei este mentinut in limite normale cu ajutorul regimului sau medicatiei. De aceea, nu va limitati sa stiti faptul ca aveti o glicemie buna! Efectuati obligatoriu anual si un examen al fundului de ochi!
Informatii grozave. Noroc ca am dat peste site-ul tau din intamplare (stumbleupon). L-am marcat pe carte pentru mai tarziu!